Apple nu va mai „sabota” iPhone-urile reparate la serviceuri independente

Apple nu va mai „sabota” iPhone-urile reparate la serviceuri independente
30
iun. 2024
  • 426
  • Adăugat de A. GSG

Apple nu va mai „sabota” iPhone-urile reparate la serviceuri independente

Apple se pregătește să relaxeze restricțiile impuse reparațiilor iPhone realizate în afara centrelor de service autorizate, inclusiv atunci când se folosesc componente neoriginale.

Conform celei mai recente documentații privind reparațiile iPhone, Apple intenționează să extindă suportul software pentru a include acumulatori și ecrane furnizate de terți. Astfel, Apple nu va mai dezactiva funcții avansate, precum True Tone sau indicatorii pentru starea de sănătate a bateriei, dacă piesele de schimb instalate nu sunt originale și înregistrate prin mecanismul de serializare creat de companie pentru a împiedica reparațiile neautorizate.

Nu este clar dacă această schimbare face parte dintr-o nouă strategie de sustenabilitate a companiei, menită să faciliteze accesul la reparații și să extindă durata de viață a dispozitivelor, sau dacă Apple anticipează cerințele autorităților europene care ar putea impune sancțiuni.

True Tone este un reglaj care ajustează balansul de alb al ecranului în funcție de mediul ambiant, similar funcției Adaptive Color Tone de pe telefoanele Samsung, cum ar fi Galaxy S24. În prezent, Apple dezactivează această funcție dacă detectează un ecran neînregistrat instalat pe telefon. Însă, odată cu noile schimbări, utilizatorii vor putea activa True Tone chiar și cu ecrane furnizate de terți. Totuși, Apple avertizează că ajustarea True Tone ar putea avea rezultate imprevizibile, cum ar fi culori imprecise, deoarece aceste afișaje nu sunt certificate pentru compatibilitate cu hardware-ul Apple. Utilizatorii vor putea oricum să dezactiveze această opțiune dacă nu funcționează corect.

Pentru înlocuirea acumulatorilor cu piese compatibile, informațiile despre starea bateriei vor continua să fie afișate în secțiunea Battery Health, însă Apple va avertiza că acuratețea acestor măsurători ar putea varia. Compania menționează că unele baterii second-hand, cu valori de „sănătate” manipulate, sunt vândute ca noi, ceea ce poate duce la o degradare rapidă și evidentă a stării de sănătate a bateriei după doar câteva cicluri de încărcare. Chiar și cu aceste posibile inexactități, accesul la informații despre baterie este considerat un avantaj față de lipsa totală a acestor măsurători pe durata de viață a componentelor neoriginale.

Încearcă Gestiune Service

Alege sa testezi GRATUIT

Gestiune Service folosește COOKIES

Făcând clic pe „Da, accept” sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor instalate pe site. Acestea sunt folosite pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă.

Detalii